Un mesaj aparent banal trimis de Toyota jurnaliștilor s-a transformat între timp într-un mare mister privind planul de producție a bateriilor solide. Compania japoneză ar putea începe mai devreme decât se aștepta producția de serie.
Planurile Toyota de utilizare a bateriilor solid-state nu mai sunt un secret, deși ele urmăresc instalarea acestui tip de baterie abia peste circa 4 ani. Până atunci, compania se apropie de momentul unui val de lansări electrice, mașini care au intrat în dezvoltare în urmă cu 3 – 4 ani.
Constructorul japonez Toyota și-a prezentat noua strategie privind mașinile electrice, odată cu instalarea noului CEO al companiei, Koji Sato, cel care a condus anterior brandul Lexus. Printre țintele stabilite se numără vehiculele care vor depăși autonomia de 1.000 km, dar și un volum impresionant de mașini electrice vândute în următorii șapte ani.